Stai de ceva vreme, sleita, pe covorul ciocolatiu din mijlocul Camerei cu Oglinzi si te simti de parca ti-au taiat organele interne si ti-au infipt cutitul pana la maduva.Pe obrajii tai vineti inca se mai prelinge o umbra de rimel uscat, iar lacrimile iti contracta diafragma pana la epuizare, revarsandu-se direct in cord.Cata lumina-n juru-ti…cat intuneric in tine.Milioane de idei dezvinovatite traseaza continuu si circular durere prin ratiunea ta tulbure.A plecat.De data asta definitiv si irevocabil, fara sa te poti opune in vreun fel vointei lui.
In alte circumstante, te-ai fi considerat o lasa pentru ca l-ai lasat sa te paraseasca, fara sa incerci macar sa il convingi sa-ti ramana alaturi.Nicio rugaminte nu l-ar fi putut impiedica, ai simtit asta in tonul lui.Insa ai nevoie de mult curaj pentru a iti sufoca propria iubire, pentru beatitudinea celuilalt.Ai nevoie de o tarie de caracter iesita din comun pentru a-l situa pe el inaintea ta, chiar si atunci cand iti injecteaza suferinta in vene.
O forta mistica iti ridica talpile dezgolite de pe sol si te izbeste cu brutalitate de oglinda, facandu-te sa iti pierzi luciditatea.Corpul iti e o rana vie, iar subconstientul il spala cu spirt si il pulverizeaza cu arsenic, aruncandu-l in abisul dezumanizator al reveriei.Spiritul tau pluteste la mijlocul distantei dintre viata si pieire.
Usa intepenita se tranteste de peretele zgariat sub care zace puzzle-ul de cioburi.Undeva in departare, deslusesti ratacita,o voce materna, cuprinsa de disperare, care printre bocete si tipete, iti verifica respiratia si nefiind capabila sa ii perceapa ecoul, te arunca involuntar in nefiinta.
O dorinta sadica,egoista si arzatoare iti strabate mintea, iar in centrul universului tau apare din nou El.Sa ii mai auzi pentru o ultima data glasul, sa ii mai mangai macar o data parul, sa ii mai veghezi macar o data somnul sau sa ii mai saruti macar o data buzele e tot ce ai mai putea implora.Sa iti apartina, in orice dimensiune vei ajunge.Prin iad sau rai, prin foc sau prin apa sa treceti impreuna, mana de mana.E singurul mod de a nu te simti vulnerabila, neputincioasa si atat de mica.
Acum, toate persoanele iubite arunca peste tine trandafiri stacojii si se aduna in jurul tau sa iti aduca un ultim omagiu, sa iti sopteasca adio si sa te vada in cele din urma, trei metrii sub pamant.In cavoul in care te-au condamnat sa traiesti, iti dai o ultima suflare si te indrepti cu pasi indoielnici spre lumea invaluita in necunoscut in care te-au lepadat, iar ei spre casa.
Isi vor aminti de tine ca de tipa cea zambitoare si plina de pozitivitate, care, la numai douazeci de ani, intr-un atac de dezolare,s-a automutilat pana si-a dat duhul, din cauza unui individ a carui nume nu se pronunta, fara ca nimeni sa cunoasca de fapt, adevarata ei poveste.
Ti-au dezvelit inima cand inca mai palpita pierdut si ti-au imbracat-o in nuante de doliu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu