Atât de aproape, oricât am fi de departe.

Nu am mai scris de mult timp si simt nevoia sa o fac.De data asta, chiar s-a terminat de tot.Cum?Simplu.Eu cu un altul, el cu o alta.Acum e plecat din nou, de o saptamana si ceva, iar eu nu pot sa spun ca sufar, ar insemna sa fiu ipocrita.Am realizat in sfarsit cat am putut sa fiu de oarba si de masochista, implicandu-ma total intr-o relatie fara niciun viitor, cu un tip care nu valoreaza doi bani ca si iubit [ca si prieten este foarte OK], care nu stie sa aprecieze si sa puna in balanta ceea ce poseda, asadar si prin urmare, am spus "PASS" si mi-am vazut de drum.Cu cine?Cu fostul prieten, cu care nu m-as fi gandit in veci ca ma voi impaca si cu atat mai putin ca a treia oara va fi cu noroc si ca ne vom intelege atat de bine ca in momentul actual.E intr-adevar o persoana deosebita si ma invinovatesc mereu pentru ca nu am stiut sa ii recunosc adevarata valoare.Vreau sa sugerez...cati oameni de pe pamantul asta m-ar mai asculta, m-ar mai si sustine si m-ar mai si iubi dupa ce i-am tratat ca pe niste carpe si dupa ce le-am facut faze inutile?Nu pot afirma ca ranile pe care mi le-a provocat celalalt sunt complet vindecate, pentru ca as minti, insa chiar vreau sa fiu fericita, sa gasesc din nou un motiv pentru care sa ma trezesc dimineata zambind, un lucru care sa ma motiveze sa merg mai departe chiar si atunci cand sunt la pamant, o mana care sa imi stearga lacrimile, o voce care sa ma sustina, cineva care sa nu ma faca sa sufar 24 din 24 de ore, caci nu as mai suporta sa trec din nou prin calvarul ala.
Invata-ma sa te iubesc, caci am uitat cum sa o fac.