Cand continui sa vrei si nu mai obtii, cand ai si nu daruiesti, cand plangi, cand tipi, cand iti frang aripile si nu mai poti zbura, cand simti ca ai de dus mai mult decat poti cara, cand nu te mai impresioneaza nimic din ce vezi, cand totul in jurul tau e minciuna, cand esti lefter si umblii hai-hui pe strazi fara tinta, cand vantul iti bate in fata si tu nu mai lupti impotriva lui, cand nu te scarbeste inocenta si naivitatea, cand toata umanitatea e aruncata in oprobiu, cand soarele nu iti mai zambeste, iar luna a disparut, cand stelele se ascund de privirea ta, cand te uiti in oglinda si nu iti place ce vezi, cand talpile iti sangereaza pe cioburi de durere, vicisitudine si tot ce iti doresti este sa te ineci in catharsis, cand memorii se frang in mainile tale neputincioase, cand nu intelegi nimic din gesturi sau vorbe, cand totul suna a pierdut sau a trecut, cand nu mai cunosti induiosarea, atunci poti spune ca nu ai existat degeaba.Ai trait pentru EI, iar ei ti-au consumat progresiv existenta si te-au transformat intr-un neom, dar tu esti constient ca totusi te-ai straduit sa fii altfel.
Si pana la urma, cu totii ajungem neoameni, vrand, nevrand.
Pentru ca se pricep sa ne striveasca aripile, sa ne franga visele si sa le azvarle in cele patru zari, dar nu vor fi niciodata in stare sa ne fure speranta.Oamenii…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu