Anonim

Ne irosim in van.Cu fiecare minut ce se scurge, cu fiecare cuvant nerostit, cu fiecare sentiment innabusit, cu fiecare lacrima ce se transforma in rid, noi ne stingem incet incet.Ti-am urmarit aseara pasii in zapada,dar le-am pierdut urma.Si ar fi fost atat de simplu sa te strig si sa te invit sus, la o cafea , dar totusi am ezitat.Sunt atat de multe lucrurile pe care nu ni le-am spus si pe care probabil, nici nu le vom rosti vreodata, incat ma apuca groaza .Si daca ti le-as enumera pe toate cu siguranta ai reflecta cu seriozitate asupra internarii mele la spitalul de nebuni.Ai fi umit sa vezi cate chestii fara importanta eu inca le mai tin minte, cate detalii de care tu nu ai tinut niciodata cont.

Sa bat intr-o seara la usa ta, tu sa imi deschizi, iar eu sa iti trantesc in fata tot ce ai facut sau ce nu ai facut pentru mine.Ca si angajatii aia care ajung intr-o dimineata la servici, nemultumiti de viata si se duc la seful lor, il fac albie de porci, desigur, din punctul lor subiectiv de vedere, dupa care tipul ramane mut, iar ei isi iau catrafusele si pleaca satisfacuti ca in sfarsit si-au varsat amarul.

Vreau sa urlu in gura mare tot ceea ce odata am decis sa nu iti dezvalui, vreau sa nu imi pese de parerea ta, vreau sa ma evapor imediat ce am ispravit si sa ma doara in cot, in loc sa ma rog de tine sa ma ierti pentru ca ti-am zis pur si simplu adevarul, vreau sa ma dezbrac de reprosuri, de indoieli si de cuvinte vechi ce inca mai dor, vreau sa inceapa o noua etapa a vietii mele, sa ma metamorfozez in ploaie si sa imi revars mahnirea peste pamant.