Si-a strans toamna alaiul de amintiri si le-a scuturat peste sufletul meu, alene, una cate una, imbatandu-ma cu adieri de regret si atingeri demult uitate - acelasi neant halucinant in care te-am visat atatea nopti la rand. Privesc in spatele meu, in ochii tai, ma intorc, o iau la fuga, iar pe tine te abandonez acolo, in miezul fiintei mele; acolo unde ai pavat de atatea ori lacrimi -straturi, straturi.
Ma doare timpul in care tu nu esti, ma macina toate vorbele alea marunte care au ramas nespuse.Trebuie sa fiu tare!Trebuie!
Ne-am intalnit de-atatea ori in asternuturi straine, patate de remuscari; ne-am regasit de-atatea ori in imbratisari interzise, incat, am ajuns sa cred ca asta e fericirea, ca asta e viata pe care mi-o doresc.Oriunde, oricum, ilegal, imoral,oricand, nu conteaza in ce circumstante, doar in aceleasi brate care-mi daruiau calmul si doza de tine fara de care eram in sevraj.
Nu mai pot continua asa.Vreau sa te posed necontenit, vreau sa te pot tine de mana in vazul lumii, vreau sa tip in cele patru zari ca te iubesc si nimeni sa nu ma judece sau sa ma condamne, dar sa ma auda.Nu imi mai doresc pentru noi doi o poveste atipica, nemaintalnita, plina de adrenalina si pe furis.Optez pentru monotonie, pentru dragoste tipica, clasica, dar pura, asa cum are majoritatea oamenilor echilibrati.
Dar stiu ca noi nu vom avea niciodata rutina la cheremul nostru, ca viata ne invarte si ne ameteste dupa bunul ei plac ca-ntr-un montagne russe, ca noi suntem nebuni de-atata joaca prin si cu timpul, ca poate nu suntem meniti sa ramanem impreuna.
M-am luptat, ma lupt si ma voi lupta cu morile de vant si cu hazardul.Vei fi al meu candva.
Azi nu.Poate maine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu