Ultima dată

Îmi fac un jurământ propriei mele persoane.E ultima oară când mai scriu despre tine.Mi-ai aruncat în faţă că m-ai avertizat de la bun început că o să fie greu şi că răspunsul meu a fost că nu îmi pasă.Şi nu îmi închipui cum poţi măcar sa crezi că aş fi renunţat singură acum, când am parcurs jumătate din timpul care ne desparte.Şi totuşi nu ţi-am dezaprobat bănuielile; am lăsat situaţia în aer, te-am lăsat cu părerea ta.Dar tu ai renunţat la luptă.Nu că ai fi început-o vreodată cu adevărat.Eşti doar un laş în ochii mei şi atât.Nu eşti nicidecum cum îmi spunea toată lumea că ai fi; eşti mult mai rău, eşti...una dintre marile mele dezamăgiri până la momentul actual, eşti tot ce eu nu am vrut să aud că eşti.Da.Nu am vrut să aud şi nici să văd, deşi totul era situat sub ochii mei, lângă urechile mele.A avut dreptate cel care a zis că iubirea este oarbă şi surdă.Dar s-a tratat parţial de amândouă bolile cu timpul, căci el vindecă toate rănile, chiar dacă cicatricile încă mai dor.
Nu.Nu te mai vreau înapoi.Nici azi, nici mâine, nici peste o lună, niciodată.Nu mă consider om de jumătate de măsură.Ori tot ori nimic.Iar tu mi-ai oferit doar un sfert, aşadar şi prin urmare, balanţa înclină spre nimic.Degeaba te mai întorci cu regrete,de data asta nu te mai primesc înapoi.M-am drogat atât de mult din tine, încât am devenit imuna la euforia şi răul pe care mi le provoci.
Oricât m-aş chinui să îmi doresc să te mai vreau înapoi sau să mai vărs măcar o singură lacrimă pentru tine, chiar şi doar de amorul reamintirii, nu găsesc niciun motiv pentru care să mai meriţi ceva de la mine.
Te-am iubit, fraiere!Pentru măcar o clipă mizerabilă, te-am iubit.