Ai intrat in viata mea fara ca macar sa bati la portile sufletului meu, ai daramat fiecare zid, fiecare lacat, ai spulberat gustul amar lasat de o iubire moarta si te-ai cuibarit neinvitat in constientul meu, acaparandu-mi total si irevocabil fiinta.Sa pot sa evadez din mrejele tale si nu as vrea.Al meu sa fii pana cand imi voi da ultima suflare si tot as mai avea impresia ca nu mi-ar ajunge o eternitate sa te savurez.Sunt o egoista impatimita in ceea ce te priveste si admit lucrul asta, caci nu as accepta vreodata ideea sa te impart.
Dar oare de ce mereu, intr-un sfarsit, ajungem sa culegem ceea ce am semanat? Am însămânțat lacrimi, suferinte si sperante, am crezut ca am fost binecuvantata cu rodul fericirii supreme, dar cum Dumnezeu iti da cu o mana si cu cealalta iti ia, asteptarile mi-au fost "rasplatite" in deziluzie, caci ne despart cateva mii de km.Te port mereu in mintea mea intr-un gand utopic, insa e dureros cum, atunci cand cad la pamant, tu nu esti acolo sa imi intinzi mana si sa ma ridici.Ramai doar in imaginatia mea, iar unicul umar care ma sustine ramane cel din continuarea bratului meu.Seara inainte sa adorm, imi revars frustrarea in perna si nu iti poti inchipui cata nevoie am de un cuvant care sa imi redea zambetul.O dorinta incontrolabila ma indeamna sa iti formez numarul de telefon si sa te sun, insa in momentul urmator imi amintesc de spusele tale:"E o chestiune pentru copii, plansul." si parca imi vine sa plang mai cu pofta.
Zilele petrecute alaturi de tine mi-au transformat total existenta, aducandu-ma la limita dintre reverie absoluta si calvar.Vulnerabila, pasatoare, idealista,cu capul in nori,romantica sau geloasa nu as fi crezut ca voi deveni vreodata, dar nu pot afirma ca am nici cel mai mic regret.Tu...tu esti singurul vinovat ca am ajuns in stadiul in care sa detest timpul!Mi se pare cea mai crunta pedeapsa data de Dumnezeu oamenilor.El te poate face sa uiti, el iti scrijeleste riduri pe chip, el te determina sa numeri secundele in asteptarea implinirii unui ideal, el te face sa patimesti ca un condamnat cand esti departe de cei iubiti, el te face cu fiecare clipa care se scurge sa te situezi cu un pas mai aproape de moarte, el iti fura tot ceea ce detii sau cel putin ceea ce crezi ca detii , el te face sa te intrebi necontenit care e rolul tau in lume, el te supune si te inrobeste, pe el il urasti atunci cand telefonul nu suna, atunci cand imbatranesti fara sa te poti opune, atunci cand rabzi sau atunci cand se mai risipeste un an.
Am obsevat cu stupoare ca esti primul individ caruia i-as putea zice "te iubesc" in loc de "tin la tine" si totusi...desi termenii astia doi ies atat de greu din gura fiecaruia dintre noi, eu ti i-as rosti fara ezitare, fiindca am un abis in dreptul inimii care asteapta in permanenta pe cineva ca sa vina sa il umple.Mai suspina si el ocazional, dar niciodata nu conteneste sa zaboveasca.Pentru asta, il admir sincer, caci el imi da capacitatea sa nu ma dau batuta, sa lupt cu orice mijloc pentru beatitudinea mea, asemenea unei leoaice pentru puiul ei.El e instinctul nostru animalic care ne impiedica uneori sa fim altruisti si sa nu urmarim decat propriile noastre obiective.O fiara care urla si cerseste iubirea oricui este dispus sa i-o ofere.Pare-mi-se ca e un cangur.Marsupiul simbolizeaza cimitirul subconstientului in care isi ingroapa memoriile;chiar si atunci cand cangurul e deceptionat, tot se indreapta perpetuu spre alte orizonturi, desigur, fara a se putea abtine sa nu traga din cand in cand o ocheada, in mod masochist, spre marsupiu.
Iubeste-ma cand sunt langa tine, du-mi dorul cand lipsesc, cauta-ma cand dispar, ridica-ma cand cad, consoleaza-ma cand sunt trista, zambeste-mi cand sunt fericita, nu cerceta cand nu ma intelegi, nu te indeparta cand iti cer sa ramai, iarta-ma cand te ranesc, fii optimist cand eu sunt pesimist-realista, corecteaza-ma cand gresesc, dezmiarda-ma cum numai tu stii, nu asculta de parerea celor pe care nu dai doi bani, asculta-ti doar inima, iar cand te alung, ia-ma in brate si nu imi da nici cea mai mica sansa sa iti scap printre degete, pentru ca nu ai habar cat de rapid seaca izvorul dragostei atunci cand in el se dizolva acidul furiei sau al resentimentelor acumulate.
Tu esti temeiul pentru care eu nu concep un final al autobiografiei, ratiunea care declanseaza in interiorul meu un vals sacadat al endorfinelor, dincolo de orice explicatie logica; punctul in jurul caruia mi-am consolidat aspiratiile, impletindu-le intr-un joc infantil si ingenuu al amorului; cealalata jumatate a eu-lui meu, amplasata intr-un alt trup;paroxismul cotidian al iubirii mele.
Motto: "Suntem ingeri cu o singura aripa si nu putem zbura decat tinandu-ne unii pe altii de mana." (de Laura Iancu)
7 ianuarie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu