Lacrima, hazardul si iubirea.

Am recitit acum, dupa atata vreme, vechile postari si cu greu mi-am putut stapani lacrimile.Am suferit mult pe atunci, poate prea mult... insa cu ocazia asta am cunoscut apogeul sentimentului de iubire pe care l-a putut trezi o persoana in mine de cand ma stiu si pana in prezent, caci din moment ce inca mai am taria de a iubi si de a ma lasa sfasiata in bucati din nou,(ceea ce si fac) inseamna ca inca as mai fi avut multe de oferit, multe lacrimi de varsat, multi nervi de irosit, multe sarutari si imbratisari de daruit dar si ca sincer vorbind...nu am invatat nimic din toata experienta asta de cosmar.De fapt...am invatat, dar la fel de repede am uitat si am luat-o de la capat.As fi preferat sa fi luat totul din mine, sa ma fi lasat goala, fara sentimente, fara nimic, decat sa retraiesc din nou toate lunile alea care m-au naruit si sa fac aceleasi greseli din nou.Oare am sa ma invat minte vreodata?Nu.Pentru ca, in fapt, iubesc sa iubesc, asta-i.Ca sufar, ca nu sufar, nu conteaza.Imi asum toate riscurile.Sunt dependenta de verbul "a iubi" si in mod ironic, hazardul a pus pe umerii mei toata greutatea iubirii din univers, caci nu stiu sa conjug verbul "a iubi" decat la persoana intai, singular.Eu iubesc.Tu nu iubesti.El nu iubeste.Ea nu iubeste.Nici noi nu iubim, nici voi nu iubiti, nici ele nu iubesc.Ce sa mai spun de ei?
De fapt, el spune ca o iubeste pe alta.Dar nu poate fi iubire ceva ce te omoara, te determini si pe tine sa iti doresti sa treci in nefiinta si te transforma intr-un egoist.De iubit il iubesc eu pe el.Eu...care dupa ce l-am avut incerc sa il impac cu fosta prietena, caci stiu cata frustrare e in el si nu vreau decat sa il vad fericit, chiar daca nu alaturi de mine, chiar daca asta ar aduce cu sine suferinta mea.Numai eu stiu si voi stii vreodata cat ma doare sa nu il pot saruta, sa nu ma pot comporta cu el decat ca o prietena...o prietena buna si loiala...o prietena care nu are absolut nicio pretentie decat sa fie langa el... o prietena care trebuie sa isi ascunda ochii umezi si sa afiseze un zambet vivace astfel incat sa il imbarbateze si pe el, o prietena care plange in pumni langa crestetul lui cand ii adoarme in brate, istovit de atata durere si care se calmeaza mereu singura pe sine dupa ce el o calca in picioare.Macar stima de sine nu mi-am pierdut-o in totalitate.Nu am sa accept in veci sa fiu cealalta si el stie si incepe din nou sa planga, caci realizeaza ca singura care il poate alina sunt eu, ca nu merita tot ceea ce fac pentru el si de asta de multe ori vrea sa ma indeparteze, ca sa nu ma raneasca si mai tare.Constientizeaza tot si nu ar renunta la mine, dar cu siguranta nici la ea.
Si simt ca ma lasa puterile...ma pierd iarasi printre asternuturile impregnate cu parfumul tau, incercand sa rememorez ultima data cand ai fost aici si ma trezesc a mia oara, strangand perna in brate, ascultand "The scientist" si plangand.Oare menirea mea pe pamantul asta este sa sufar pentru binele celorlalti?Coboara-ti, Doamne privirea si asupra mea si te implor, fie-ti mila!
As vrea sa pot renunta la tine...nici nu stii cat, dar...azi nu am reusit...poate maine.

"Tell me you love me...
Come back and haunt me
Oh, let's go back to the start..."